Traian Băsescu, despre memorandumul trimis de USL: „Nu poți decât să-ți faci cruce, îi împing spre încălcarea legii pe amărâții din teritoriu”

Traian Băsescu, despre memorandumul trimis de USL: Nu poți decât să-ți faci cruce, îi împing spre încălcarea legii pe amărâții din teritoriu
Publicat: 09/08/2012, 20:03
Actualizat: 26/08/2012, 23:24

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a atacat dur acțiunea liderilor USL de a trimite memorandumul cu actualizarea listelor electorale permanente, făcând referire la „amărâții din teritoriu” de trei ori în discursul său. Băsescu i-a acuzat din nou pe cei din alianța USL și pe membrii guvernului de nerespectarea legii, spunând că au scopul de a trimite documente false la Curtea Constituțională.

„Oamenii ăștia sunt de un ridicol fără margini și îi împing către încălcarea legii pe oamenii lor din teritoriu. Acest memorandum contravine legii și îi rog pe aleșii poporului, îi sfătuiesc prietenește să nu intre în acest șir al ilegalităților. Nici nu au cum să pună la dispoziție informații legale cu privire la ce li s-a solicitat prin această circulară. La un asemenea document, nu poți decât să-ți faci cruce. Ei mizează pe faptul că amărâții ăștia din mediul rural nu știu să facă diferența între rezident și domiciliat și o să dea niște liste cu toți oamenii care sunt plecați. Nu înțeleg de ce nu se mai opresc. Vor să ascundă falsificarea referendumului sub semnătura amărâților ăstora din teritoriu”, a declarat Traian Băsescu, la sediul de campanie.

Referitor la memorandumul trimis de MAI sub semnătura miniștrilor Radu Stroe, Mircea Dușa, Mariana Câmpeanu, Titus Corlățean și Victor Ponta, care cere ștergerea de pe listele permanente și a cetățenilor români domiciliați în străinătate, președintele suspendat a spus că deși el respectă legea chiar și când nu-l avantajează, cei de la Putere nu o fac nici atunci când e în interesul lor, menționând că el nu va fi învins.

„Eu respect legea și atunci când nu mă avantajează, ei n-o respectă nici când îi avantajează, că sunt nepregătiți, că nu au cap. USL face legi doar în funcție de interesul lor, dar nu mă vor bate niciodată. Nu înțeleg cum cred ei că pot trimite falsuri la CCR”, a mai spus Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×